TERMENI SI CONDITII

CONDITII GENERALE DE REZERVARE

 

CONDITII DE REZERVARE:

 

1. Rezervarile la Hotel Iulia Resort  se fac cu cel putin 7 zile inaintea datei de sosire,  pentru minim 3 nopti de cazare.

 

2. ORICE REZERVARE TRIMISA ON LINE SAU FACUTA TELEFONIC ARE CA PUNCT DE PORNIRE OFERTA TURISTICA PUBLICATA PE www.iuliaresort.ro  SI IN CONSECINTA SE SUPUNE REGULILOR SI CONDITIILOR AFISATE PE ACEST SITE.

 

3. Trimiterea solicitarii de  rezervare NU garanteaza rezervarea camerelor.

 

4. TOATE solicitarile sunt procesate de operatori umani si vor fi confirmate si considerate definitive numai dupa plata serviciilor de cazare (integral sau partial).

 

5. Plata se face in baza facturii proforme emisa de SC Prietenia Turism SRL si transmisa prin fax , email sau posta, dupa confirmarea disponibilitatii spatiilor de cazare solicitate.

 

6. Plata se poate face, prin depunere de numerar la orice sucursala a Bancii Raiffeisen sau la sediul SC Prietenia Turism SRL.

 

7. Pentru efectuarea rezervarilor, clientii vor achita 100% din valoarea totala a serviciilor turistice solicitate intr-un numar de rate si la termenele prevazute in factura proforma.

 

8. Dupa efectuarea platii, clientul va primi prin fax, email sau prin posta, voucherul (bilet de cazare)  care va garanta serviciile turistice solicitate de client.

 

9. Turistul este responsabil pentru verificarea informatiilor trecute in factura si in voucher (bilet de cazare) pentru a nu aparea neconcordante intre serviciile solicitate de turist si cele facturate de agentie.

 

10. Rezervarea se considera finalizata numai dupa plata integrala a serviciilor de cazare solicitate.

 

11. Toate rezervarile sunt supuse termenilor si conditiilor de rezervare din Contractul cu Turistul.

 

CONTRACTUL CU TURISTUL

CONDITII GENERALE DE REZERVARE - CONTRACTUL CU TURISTUL

 

I.Obiectul contractului

Il constituie vânzarea de către Agenţie a pachetului de servicii turistice înscris în voucher, bilet de odihnă si tratament.

Contractul ia nastere in momentul in care serviciile solicitate de catre client au fost confirmate de catre agentie, respectiv clientul ia la cunostinta despre serviciile care i-au fost confirmate in baza facturii proforme. Contractul isi produce efectele numai dupa achitarea de catre turist a avansului prevazut in factura proforma.

 

II. Preţul

1.Preţul contractului este specificat pe site-ul www.iuliaresort.ro  si respectiv pe factura şi cuprinde serviciile specificate in factura si in site-ul www.iuliaresort.ro.  Avansul este de min. 30% din valoarea totala a sejurului.

2.Plata finală se va face astfel:

- conform ofertei existente la data efectuarii proformei sau

- cu minim 30 de zile calendaristice inaintea inceperii sejurului prin recalcularea ofertei.

 

III. Drepturile şi obligaţiile Agenţiei

 

In cazul in care rezervarea se anuleaza din vina exclusiva agentiei aceasta are obligatia:

a) să ofere turistului alternative corespunzătoare în vederea continuării călătoriei turistice fără majorarea preţului, respectiv serviciile turistice oferite să fie de aceeaşi calitate şi cantitate;

b) să restituie turistului sumele ce reprezintă diferenţa dintre serviciile turistice achitate şi cele efectiv prestate în timpul călătoriei turistice;

c) în cazul în care nu pot fi oferite turistului alternative corespunzătoare, sau acesta nu le acceptă din motive întemeiate, să despăgubeasca turistul pentru serviciile neprestate.

 

Agenţia este răspunzătoare pentru buna executare a obligaţiilor asumate prin publicarea ofertelor si prin emiterea documentelor de calatorie, cu excepţia următoarelor cazuri:

a) când neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate se datorează turistului;

b) când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră sau unor împrejurări pe care nici Agenţia, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita (modificări de orar sau de itinerar, întârzieri în traficul mijloacelor de transport etc.).

 

IV. Drepturile şi obligaţiile turistului

 

1.Turistul poate să cesioneze serviciile turistice rezervate unei terţe persoane care îndeplineşte toate condiţiile aplicabile pachetului de servicii turistice contractat, cu obligaţia de a anunţa în scris Agenţia cu cel puţin 15 zile înaintea datei de check-in.

În acest caz Agenţia anuleaza rezervarea initiala si realizeaza o noua rezervare pe numele noului turist . Turistul care cedează pachetul său de servicii, precum şi cesionarul sunt responsabili în mod solidar la plata preţului rezervarii şi a eventualelor costuri suplimentare apărute cu ocazia acestei cedări.

 

2. În cazul sejururilor de odihnă şi/sau de tratament cu locul de desfasurare in Romania, turistul are obligaţia să respecte programul de acordare a serviciilor în România, respectiv: în staţiunile de pe litoral, cazarea se face la ora 18,00 a zilei de intrare şi se termină la ora 12,00 a zilei înscrise pe voucher ca data de check-out ori pe biletul de odihnă şi/sau de tratament;

 

3. Turistul are dreptul să anuleze în orice moment, în tot sau în parte, rezervarea, iar în cazul în care anularea îi este imputabilă este obligat să despăgubească Agenţia pentru prejudiciul creat acesteia, cu excepţia cazurilor de forţă majoră definite conform  legii. Dacă turistul solicită schimbarea hotelului, structurii camerelor sau a oricărora dintre servicii, aceasta echivalează cu anularea rezervarii, cu aplicarea penalităţilor legale la momentul respectiv, şi realizarea unei rezervari noi.

 

4. Turistul este obligat să achite la recepţia unităţii hoteliere taxa de staţiune,  precum şi alte taxe locale, fără a putea pretinde despăgubiri sau returnarea sumelor de la Agenţie.

 

5. Turistul este obligat să prezinte la recepţia unităţii hoteliere actul sau de identitate, precum şi documentul de călătorie eliberat (voucher, bilet de odihnă şi/sau de tratament), în vederea acordării serviciilor turistice.

 

V. Renunţări, penalizări, despăgubiri

 

1.În cazul în care turistul renunţă din vina sa la rezervare, penalizarile sunt urmatoarele:

a) 30% din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face intr-un interval egal sau mai mic de 25 de zile calendaristice inainte de data inceperii sejurului.

b) 80% din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face intr-un interval egal sau mai mic de 15 zile calendaristice inainte de data inceperii sejurului.

c) 100% din pretul pachetului de servicii, daca renuntarea se face intr-un interval egal sau mai mic de 8 zile calendaristice inainte de data inceperii sejurului.

d) 100% din pretul pachetului de servicii turistice, in cazul in care turistul a achizitionat pachetul de servicii turistice din cadrul programului “Inscrieri timpurii” indiferent de data la care turistul solicita renuntarea.

e) 100% din pretul pachetului de servicii turistice, in cazul in care turistul a achizitionat pachetul de servicii turistice in baza unor oferte speciale (1 Mai, Paste, Craciun, O saptamana la mare, Litoralul pentru toti) indiferent de data la care turistul solicita renuntarea.

 

2. In cazul in care turistul care a contractat un pachet servicii turistice cu SC PRIETENIA TURISM SRL si a platit un avans, depaseste  termenul specificat in factura proforma pentru a achita ratele aferente sau restul de plata, agentia are dreptul de a anula rezervarile efectuate in beneficiul turistului, cu retinerea integrala a sumelor platite de catre turist pana la acea data.

 

 3. Turistul trebuie să transmita în scris cererea de renunţare la pachetul de servicii turistice, de luni pana vineri intre orele 10:00 si 15:00 la adresa de email contact@iuliaresort.ro sau pe fax la numarul 0254/543606  sau direct la sediul agentiei din orasul  Petrosani , str. Nicolae Balcescu,  nr. 10, judetul Hunedoara.

Cererea de renunţare nu este luată în considerare daca nu este transmisa conform celor de mai sus si NU este confirmata cu numar de inregistrare de SC PRIETENIA TURISM SRL.

Orice cerere de renuntare transmisa sambata sau duminica sau dupa ora 15:00 in timpul saptamanii, va fi inregistrata cu data urmatoarei zile lucratoare.

 

4. Agenţia va acorda despăgubiri în funcţie de gradul de nerespectare a obligaţiilor.

 

VI. Reclamaţii

 

1.În cazul în care turistul este nemulţumit de serviciile turistice primite, acesta are obligaţia de a întocmi o sesizare în scris la fata locului, clar şi explicit, cu privire la deficienţele constatate, legate de realizarea pachetului de servicii turistice contractat, ce se va transmite prompt atât Agenţiei, cât şi prestatorului de servicii turistice (conducerii hotelului, restaurantului).

 

2. Atât Agenţia, cât şi prestatorul de servicii turistice vor acţiona imediat pentru soluţionarea sesizării. În cazul în care sesizarea nu este soluţionată sau este soluţionată parţial, turistul va depune la sediul Agenţiei o reclamaţie în scris, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la încheierea sejurului, Agenţia urmând ca, în termen de maxim 45 zile calendaristice, să comunice turistului despăgubirile care i se cuvin.

 

VII. Dispoziţii finale

 

1. Prezentul contract se considera acceptat de catre ambele parti odata cu plata integrala sau partiala de catre turist a serviciilor turistice comandate.

2. Comercializarea pachetelor de servicii turistice se va face în conformitate cu prevederile prezentului contract şi cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 631/2001, cu modificările ulterioare.

3. Contractul poate fi prezentat şi sub forma unui catalog, pliant sau alt înscris, dacă turistul este informat despre aceasta şi dacă documentul conţine informaţiile prevăzute de art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 631/2001, cu modificările ulterioare.

 

ALTE SPECIFICATII

 

Pentru platile in Euro cursul de schimb pentru calcularea tarifelor este de 1 Euro= cursul BNR din data platii.

 

In general, pe litoralul romanesc intrarile si iesirile se fac dupa urmatorul program:

Ora de check-in 18:00

Ora de check-out 12:00

 

Acestea sunt conditiile generale de rezervare, in consecinta va rugam sa verificati cu atentie si conditii de rezervare publicate pe pagina de prezentare a unitatii de cazare inainte de a trimite rezervarea. Totodata agentia SC PRIETENIA TURISM SRL va face periodic oferte speciale care se supun unor reguli si conditii diferite si specifice perioadei.

 

 

POLITICA DE CONFIDENTIALITATE

 

S.C PRIETENIA TURISM S.R.L,  in calitate de autor/proprietar/administrator al website-ului www.iuliaresort.ro respecta caracterul privat si securitatea  informatiei furnizate de catre dumneavoastra atunci cand utilizati acest website, inclusiv a datelor cu caracter personal, scop in care a creat si aplica prezenta Politica de confidentialitate.

Vizitarea acestui website de catre dumneavoastra se supune Termenilor si conditiilor de utilizare si Politicii de confidentialitate si implica acceptul implicit al dumneavoastra cu privire la acestea si reprezinta acordul dumneavoastra tacit cu privire la continutul Termenilor si conditiilor de utilizare si Politicii de confidentialitate.

S.C PRIETENIA TURISM S.R.L isi rezerva dreptul de a schimba si actualiza in orice moment continutul website-ului www.iuliaresort.ro , precum si Politica de confidentialitate si Termenii si conditiile de folosire, fara nici un fel de notificare prealabila. De aceea, va rugam sa vizitati periodic aceasta sectiune pentru a verifica termenii si conditiile pe care ati agreat sa le respectati.

Termenii si conditiile si politica de confidentialitate prezentate sunt valabile si se aplica continutului websiteului www.iuliaresort.ro

 

Definitii:

• date cu caracter personal – orice informatii referitoare la o persoana fizica identificata sau identificabila; o persoana identificabila este acea persoana care poate fi identificata, direct sau indirect, in mod particular prin referire la un numar de identificare ori la unul sau la mai multi factori specifici identitatii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

• prelucrarea datelor cu caracter personal – orice operatiune sau set de operatiuni care se efectueaza asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, inregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvaluirea catre terti prin transmitere, diseminare sau in orice alt mod, alaturarea ori combinarea, blocarea, stergerea sau distrugerea;

• stocarea – pastrarea pe orice fel de suport a datelor cu caracter personal culese;

• sistem de evidenta a datelor cu caracter personal – orice structura organizata de date cu caracter personal, accesibila potrivit unor criterii determinate, indiferent daca aceasta structura este organizata in mod centralizat ori descentralizat sau este repartizata dupa criterii functionale ori geografice;

• operator – orice persoana fizica sau juridica, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritatile publice, institutiile si structurile teritoriale ale acestora, care stabileste scopul si mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal;

• tert – orice persoana fizica sau juridica, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritatile publice, institutiile si structurile teritoriale ale acestora, alta decat persoana vizata, operatorul ori persoana imputernicita sau persoanele care, sub autoritatea directa a operatorului sau a persoanei imputernicite, sunt autorizate sa prelucreze date;

• destinatar – orice persoana fizica sau juridica, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritatile publice, institutiile si structurile teritoriale ale acestora, careia ii sunt dezvaluite date, indiferent daca este sau nu tert; autoritatile publice carora li se comunica date in cadrul unei competente speciale de ancheta nu vor fi considerate destinatari;

• date anonime – date care, datorita originii sau modalitatii specifice de prelucrare, nu pot fi asociate cu o persoana identificata sau identificabila;

• date statistice – date care au fost obtinute ca urmare a prelucrarii de catre operator a datelor cu caracter personal dar care nu pot fi folosite la identificarea unei persoane si sunt folosite exclusiv pentru scopuri statistice si/sau de informare, promovare.

 

Colectarea de date cu caracter personal

S.C. PRIETENIA TURISM S.R.L poate colecta de la dumneavoastra date cu caracter personal dar numai cu acordul dumneavoastra si daca ni le furnizati voluntar. Colectarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video se face cu acordul dumneavoastra tacit (intelegerea si acceptarea semnificatiei indicatorului „Zona supravegheata video”). Spatiile supravegheate video sunt receptia hotelului Iulia Resort, parcarea si imprejmuirile aferente hotelului Iulia Resort pe laturile exterioare.

Formularul de comanda prezentat pe site-ul www.iuliaresort.ro cere informatii prin care puteti fi identificat sau prin care va putem contacta pentru rezervarea serviciilor turistice si apoi facturarea serviciilor.

Aceste informatii sunt prelucrate numai de persoana care se ocupa de rezervari online, potrivit organigramei societatii. Aceasta persoana are obligatia de a utiliza datele dumneavoastra cu caracter personal furnizate cu ocazia completarii formularului de rezervare numai in interesul serviciului.

De asemenea, in cazul in care utilizatorul decide achizitionarea pachetului turistic solicitat, datele dumneavoastra cu caracter personal sunt transmise securizat compartimentului contabilitate pentru intocmirea documentelor contabile conform legii.

Celor doua persoane care intra in contact cu datele dumneavoastra cu caracter personal le este interzisa utilizarea acestor date in afara serviciului precum si comunicarea acestor date catre terte persoane.

Folosim datele cu caracter personal colectate in urmatoarele scopuri:

• Pentru confirmarea comenzii formulate;

• Pentru a va anunta actualizarile ofertelor, ofertele speciale, informatii actualizate si alte servicii noi oferite

• Pentru a livra documentele financiar contabile aferente serviciilor pe care le-ati cerut sau achizitionat.

• Pentru a ne ajuta sa va transmitem cea mai buna oferta pentru solicitarea dumneavoastra.

• Pentru a solutiona cererile si reclamatiile dumneavoastra.

 

S.C PRIETENIA TURISM  S.R.L poate dezvalui datele cu caracter personal catre terti daca acest lucru este cerut de lege sau daca exista o solicitare din partea dumneavoastra in acest sens.

Atunci cand suntem solicitati sa furnizam date cu caracter personal sau ni se permite acest lucru, vor fi dezvaluite doar acele date necesare indeplinirii obiectului solicitarii.

S.C PRIETENIA TURISM  S.R.L nu vinde, nu schimba si nu  inchiriaza date cu caracter personal catre terti.

 

Utilizarea datelor statistice si datelor anonime

S.C PRIETENIA TURISM S.R.L nu foloseste datele cu caracter personal pentru realizarea de date statistice. Datele cu caracter personal comunicate de turisti / agentii de turism care contin date cu caracter personal despre turisti sunt prelucrate numai pentru a contracta servicii turistice si a emite documente financiar-contabile in vederea efectuarii platii serviciilor comandate.

Legaturi externe

 

Site-ul  www.iuliaresort.ro  poate contine legaturi spre alte website-uri, in afara controlului S.C PRIETENIA TURISM S.R.L, website-uri care credem ca le veti gasi utile. Daca accesati aceste linkuri veti accesa/vizita website-uri care pot avea o politica de confidentialitate diferita de S.C PRIETENIA TURISM S.R.L.

 

Minori

S.C PRIETENIA TURISM S.R.L nu vinde produse si/sau servicii care sa fie cumparate de catre minori. S.C PRIETENIA TURISM  S.R.L poate vinde sau incasa contravaloarea unor produse/servicii destinate minorilor, dar achizitionate de catre un adult. Daca sunteti minor si accesati un site o puteti face doar daca sunteti sub supravegherea unui parinte sau a tutorelui legal.

 

Impunerea acestei Politici de Confidentialitate

Daca aveti intrebari legate Politica de Confidentialitate sau daca doriti sa fiti informat asupra datelor cu caracter personal prelucrate de catre S.C PRIETENIA TURISM S.R.L si care va privesc direct, va rugam sa ne contactati la adresa de mail: contact@iuliaresort.ro sau booking@iuliaresort.ro

 

Termeni si conditii de utilizare

Va rugam sa accesati si sectiunea Termeni si conditii de utilizare care se aplica de asemenea accesului dumneavoastra pe Site.

 

Legislatie

Politica de confidentialitate se supune legislatiei romane. In caz de litigiu, se va incerca mai intai o rezolvare pe cale amiabila, in termen de 30 de zile lucratoare de la inregistrarea reclamatiei la sediul S.C PRIETENIA TURISM S.R.L . In cazul in care nu se poate ajunge la o intelegere in termenul precizat anterior, va fi considerata competenta instanta judecatoreasca potrivit dreptului comun.

 

SC PRIETENIA TURISM SRL

ADMINISTRATOR

COMAN SIMONA

 

 

 

NOTĂ DE INFORMARE PRIVIND PROTECŢIA DATELOR PERSONALE

 

Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată şi ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice si Deciziei nr. 52 / 2012 SC PRIETENIA TURISM SRL are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană.

Scopul colectării datelor este operarea rezervarii serviciilor turistice, facturarea serviciilor turistice solicitate in conformitate cu prevederile Codului Fiscal si asigurarea pazei si securitatii bunurilor si valorilor persoanelor vizate si a bunurilor operatorului si a imprejmuirilor afectate acestora .

Sunteţi  obligat(ă) să furnizaţi datele dumneavoastra cu caracter personal, acestea fiind necesare pentru operarea rezervarii serviciilor turistice, facturarii serviciilor turistice solicitate si asigurarii pazei si securitatii bunurilor si valorilor dumneavoastra si ale operatorului de servicii turistice. Refuzul dvs. determină imposibilitatea rezervarii si platii serviciilor turistice .

Colectarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video se face cu acordul dumneavoastra tacit (intelegerea si acceptarea semnificatiei indicatorului „Zona supravegheata video”). Spatiile supravegheate video sunt receptia hotelului Iulia Resort, parcarea si imprejmuirile aferente hotelului Iulia Resort pe laturile exterioare si Agentia Prietenia Turism (la punctul de lucru din Petrosani, jud.Hunedoara, str. N. Balcescu. Nr.10)

Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt comunicate, la cerere, numai autoritatilor statului indreptatite prin lege.

Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la SC PRIETENIA TURISM SRL , Str. Carpati, bl.4, sc.2, ap.3 , loc. Petrosani, jud. Hunedoara, cod postal 332024, cu confirmare de primire, prin fax la numarul de telefon 0254 / 543606 sau la e-mail : contact@iuliaresort.ro sau booking@iuliaresort.ro  De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei.

Dacă unele din datele despre dumneavoastră sunt incorecte, vă rugăm să ne informaţi cât mai curând posibil.

 

Modele cereri conform Legii nr. 677-2001

 

Hotel Iulia Resort      Copyright © 2016 | All Rights Reserved

 

Copyright © 2016 | All Rights Reserved

 

Copyright © 2016 | All Rights Reserved